Ramas bun muzei..

Acum, tu muză blândă,
Priveşte-mi chipul adormit
Un dumnezeu neînsufleţit
Am fost, fiind poetul candid.

În slujba cuvintelor ce nerostite,
Răsfrânte-n desfătări şi pasiuni,eternele morminte,
Pustii şi triste, cu sânge şi sudoare ispăşite,
Tăcerea numai îmi rămâne, sublimă muză printre muze.

Iar în răstimpul cuvenit,
Pudoarea lumii, necinstit
Am căutat-o, precum un cinic
A inspira, mărturisesc, înfrânt şi risipit.

Acum nu voi a le mai fi,
Martirul cel din urmă să privesc
Regatele mizere a le strajui,
Şi numai pentru mine glăsuiesc.

Doar corbii ce pornesc în bezna iernii,
Ducându-mi roza şi supliciul pe al tău mormânt,
Curme de vifor în calea crucii, iar al troienii
Are să fie, al tău ecou, pecetluit cu-al meu cuvânt.

Ubicuu şi sălbatic chin,
Fior prea nobil, consacru nebuniei,
Numit nechibzuit de sfinţi declin,
Doar eu voi fi atunci, omagiu veseliei...

Acum, acolo,în întunericul etern al sorţii
Mi-am revăzut chipul satanic, jertfa nebuniei
Martirul iernii, poet chemat infernului
Şi întrupat, pornesc iar amintit,în veleatul vieţii.