Desfacerea

Deschide ochii sau mai bine inchide-i,
Simte-ti fiinta cum uita, pierde si compune
Chipuri si trairi din alta brusca amintita lume,
Inchide-i doar definitiv, nu ochii tai, ci pe ai mei.

O ceata rece soarbe avid acum din intuneric,
Luminile trecute cu nopti de vara se retrag,
Urmand tumultul, ramane un chip ciudat, de mimi sculptat
Si umbre de cerneala parfumata drag,uscate-n frig.

Alb fantomatic scris copilareste Testament,
Rostit de guri ranite si maini de ceara cer pamant,
Si ceata asta candida incandescenta,se apropie purtand
Comic si incomplet,tardiv dar etern,chipul lumii, un duh recent.

Din dreapta mea, osia din mercur a firmamentului demult,
In stanga noastra,cu sclipiri de iad,sta negrul absolut,
Inainte, inapoi, cu capul spre apus,crucea, cu capete de lut,
Intre mine si noi, e el,tacut,surprins, un inger decazut.

Fara sfiala, precum o cinica insomnie
Pata cu aripi ma priveste indelung
Purtand in asteptarea sa solemna vie
Ceata nerisipita pe care o ajung.

El nu vorbeste, dar eu ascult
Traind senzatii de amintire,
Nevrotic cu caderi in nesimtire
Chiar de nu aud, el nu e mut.

E cufundat in rugaciune, calugar apostat,
Eu ma afund in iad, ingrozit si invocat.
Acum,inchide ochii dar aminteste-ti sa nu uiti
In clipa urmatoare,pe veci sa ii deschizi.

Lumini de piatra a-sfintita
Imi dilata pupila cu amintiri ciudate
Dar ochii nu mai dor in gaura ranita
A pamantului, care ma va primi ca frate.