Cinegetica sau 90-Metri-Timp

    2:30 a.m. Funeralii. Acum inteleg. Nu imi pervertesc amintirile in scop personal, ci in detrimentul meu. Daca acum mult timp, cu veacuri parca in urma, eram inconjurat de multimi, in biblioteci, baruri, parcuri, acum inteleg. Nu sterg acele locuri. Ma sterg pe mine. Ma vand pe mine, cu moneda de schimb, dureri si groaze fantastice, pe care orice cuvant ar incerca sa adopte, il destrama in anagrame criptice si biblii indescifrabile. In toate amintirile, acum nu mai ridic paharul, ma sterg din memoria lor. Aneantizarea unei persoane din propria sa imagine asupra lumii. Cartile rasfoite odata in biblioteci, se aseaza cuminte la locul lor, paharul nu mai este golit, de pe scena dispare actorul, din asternuturi se evapora iubitul, iar lumea priveste inmarmurita pret de o secunda, stiindu-ma acolo odinioara, iar apoi sacrificandu-ma definitiv uitarii. Ma sinucid prin ochii lor, in mine. Fara mila. Fara cruzime. Eficient. Inca un pas spre momentul zero. Este sublim, cum ceata asta care patrunde si corupe, stinge si paleste lumini si chipuri deopotriva in urma mea. De la metrul-timp 90-100, Amagirea, primul cerc, prima bologie.