Si lucrurile de desfasoara uneori dupa bunul plac. Al cui? Habar nu am. Stiu doar ca ma aflu la o rascruce de un infinit de posibilitati, inmultit cu un infinit de timpuri si un singur nume. Eu. Si d-nul Eu a fost multumit de firul sortii. Pana intr-o dimineata. Sau poate dupa-masa, cand poate nu s-a barbierit bine, iar un tavalug de brate fara chip l-au tras pe alei intortocheate si uitate.
Timpul, spatiul, oamenii, sunt straini de mine acum. Nimic nu ma infioara, decat poate aritmiile astea blestemate ce imi anunta poate un sfarsit prematur. Nici macar asta nu ma mai ingrozeste. Lumea asta si celelalte lumi isi vor vedea de ale sale. Fara ca d-nul Eu sa faca remarci cuminti sau obraznice la adresa ei. Iar timpul asta pe care il traiesc, e un timp mort, inert, tert si impersonal, in care sunt jupuit de pasiuni si de simturi, de credinte si mai important de idei. Stiu acest lucru deoarece eu insumi am orchestrat acest sfarsit penibil. Eu m-am pus intr-o noapte intr-un hol mizerabil de spital, eu m-am impins in perete, eu am aprins opiul, eu m-am asezat pe masa de operatii, eu am facut prima incizie. Si de acolo mi-a placut. Si m-am operat de tot binele din lumea asta. Am taiat si pe dumnezeu, si pe fecioare, si dragoste si nemurire si ficati si alte viscere inutile. Nici nu stiu unde mi-am ascuns ideile.
Iar cu timpul mi-am dat seama ca am facut o mare greseala. Ca omenescul acela care l-am taiat, l-am rezectat cu atata sete, ma tinea in viata in cele mai cumplite ceasuri. Si parca mi-e dor de acel prieten, natang si prostanac, insetat si mereu pus pe sotii, cinic si cantat de multe guri. Mi-e dor de mine. Si am sa intru in infernul asta nenorocit pentru a ma salva. Pentru mine nu exista mesii. Cat despre timpul asta... fuck it!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu