R.E.M. sau sindromul Peter Pan

“Omul trebuie sa fie suma mortilor si renasterilor de care ceilalti incearca sa il convinga” – Un adolescent cu caracter schizoid, manierist si hipoprosexic, internat la sanatoriul militar din Craiova in vara anului 2004.

Am fost un om ce intotdeauna a fost vasalul scopului, inlaturand cauze precum un lepros plagi, cu mici scanciri si grimase fericite de durere. Durerea e sanatoasa, atunci cand este administrata rational. De la simple automatisme si reflexe involuntare diurne, pana la cele mai agonice episoade ale noptii, calauza a fost scopul. Lecturam pentru a lua binemeritata pauza la ora doua-dimineata. 

Insingurat si fericit, inaintam in campia ce se intindea generos din fata casei, cu iarba intotdeauna umeda si neplacuta, in intunericul prietenos ce se asternea cuminte in jurul meu, lasand sa se intrevada un cer al adolescentei ce nu reusesc sa il smulg din acele vremuri vreodata, in pofida celor mai splendide opintiri si rascumpararii fiintiale. Ceasurile acelea tarzii, cand nici o suflare nu tulbura linistea, vanturile cosmice treierand si maturand orice rutina, copacii ce anuntau un salut feeric, absolut tot, un omagiu adus splendorii. Si eu, tremurand de fiorii diminetii si insomniile vitrege care imi slabeau trupul, tinand in mana stanga o cana de cafea aburinda sau deja rece, iar in dreapta, nonsalant, o tigara. Descoperisem aceste obiceiuri, smulse cu atata violenta din portretele lui Eliade sau existentialistii de pe Saint-Germain. Nu stiam ce sa pretuiesc, de parca o algebra a lucrurilor frumoase infrunta putinta omului de a cuprinde nu misterul, ci culorile si timpul lumii. Cand esti la acea minunata varsta, putin iti pasa de o anumita decriptare, de ratiunea de guvernare a lucrurilor, altceva te impinge catre acel moment absolut, cand descoperi nu doar esti singur, ci singurul.
Am sa ma opresc aici. Voi continua dupa o mica pauza.