Nevoi diacronice si alte siluiri

 http://www.youtube.com/watch?v=OwAQgYnyb0M
 Foarte multa lume ma intreaba: cum naiba de ai reusit sa te ratezi pana la aceasta extensie? De ce dracului nu publici? De ce te arunci in atatea mii de zari si in atatea persoane?
  As vrea sa raspund ca incerc sa ma adun. Aceasta este prima treapta, dintr-o succesiune de trepte care nu garanteaza ca duc in sus. Probabil m-am imprastiat in atatea zari pentru a uita ceva, a ascunde ceva. Odata reintregit, s-ar putea sa imi amintesc ceva, si cred ca este ceva important dar tragic.
  Pentru a ma arata lumii, am spus ca trebuie sa devin din nou intreg. Nu doar ospatarul care scuipa-n ciorbele de burta, nu doar cinicul ce arde cu dosul palmei fusta demimondenei de langa mine in timp ce ii spune ca este o caldura groaznica, nu doar filfizonul cu aere de manager ce coordoneaza o echipa de vanzari de la mama dracului. Nu. Reintregirea este un ritual, o citire permanenta a propriului testament, cu o sclipire de jar in ochi si o mana fixa si netremuranda. Apoi. A trecut atata amar de timp, iar eu sunt dator lumii multe cuvinte. Cuvinte pe care le-am aruncat in Egee, prin padurile virgine din Suedia, pe bulevardul capitalei, cuvinte scrijelite cu care am sters la cur pitipoance in devenire. Etc. Odata reintregit, trebuie recuperat acest timp al scrierii. Si mi-este peste putinta sa cred ca este un lucru facil. Mi-ar trebui mii de ani lumina pentru a ma prinde din urma. Singura exorcizare confesionara reminiscenta este cea a actului artistic. Intelegeti de acolo ce trebui, ce se vrea. Teatrul este scaparea.
  Picaturile pe care le storc acum au rolul de a ma tine in viata. Sunt cuvinte care nu au apucat sa fie spuse, pe care nu le spun cu rea-vointa. Rea-vointa si etc. Trebuie sa fie o alta cale. Si vor veni si cinicii bineinteles, a carei tagma odata o carmuiam, piratand orice frumos de frumosul lui, si vor spune: ia uite ce rana adanca si purulenta! Si vor fi avut dreptate. Dar dreptatea trebuie facuta. Iar vendeta este depasita.
  Uita-te atent in ochii Ei, uita-te si nu clipi. Nu iti feri privirea. Nu te gandi decat la acel moment. Bookmark temporal. Vei stii atunci numaratoarea minciunilor si te vei slei de orice sfintenie. Dragostea e o minciuna nenorocita recunoscuta. Inexistenta si accesibila arieratilor. Singurul frumos este ingropat adanc in fiecare dintre noi, si ni-l tocmim cu ceilalti. As vrea sa ma intorc in timp acum iubito, sa iti iau falcile zbarcite si sa te condamn cu o gratie de inger la cele mai ridicole sarcini. Sa te ingenunchez in fata lumii si sa fac acrobatii de executare. La fel cum am facut. Sufletul tau e in amanetul negrilor de Ouagadougou, iar acolo e folosit drept scarpinaci pentru leprosi. Pestilentiale guri au fost la pieptul meu. Si le stiam. Si aveam ochii holbati la tavan si ma intrebam de ce dracului ma pedepsesc. Si stii de ce lepra? Ca sa scriu aceste cuvinte. Sa revin dupa ani si ani, si sa ma intregesc. Sa ma jupoi de mine, sa ma condamn la urat, iar apoi sa alerg prin bezna, impiedicandu-ma de hoituri si lesuri de asternuturi, de copii avortati si de maimutoi pletosi. Si nu-i asa ca nu imi pasa? Gura mi se confeseaza, degetele scriu, ochii scapara in alte ceruri, trupul mi-e muncit in spirale contorsionate anacronice. Cu care gura sa ma ma chem, si cu ce ochi sa ma caut?  Existenta ma tine antrenat, precum un mercenar. Prezentul este un narcotic supraestimat de care eu abuzez pana la sevraj. De-as avea timp sa ma chem, sau poate ca nici nu-mi mai stiu numele...
   Asta este povestea mea. Care o retraiesc zilnic, intr-un zbucium de descarcari fantastice de ura, neputinta si dragoste. Si nu vreau sa schimb nimic. Devin povestea povestitorului. Calaul timpului. Soldat al fortunei. Amuzamentul celorlalti si tacerea mea.